Instituţia de educaţie timpurie 186 este organizată cu program prelungit de activitate (12 ore).

Instituţia de educaţie timpurie 186, pe lângă serviciile educaționale standard, oferă și servicii de îngrijire – de alimentație, asistență medicală, supraveghere și somn.

Programul de activitate al instituţiei de educaţie timpurie 186 este de la 7.00 până la 19.00.

Programul săptămânal de lucru al instituției de educație timpurie 186 este de 5 zile (luni – vineri), cu 2 zile de odihnă: sâmbătă și duminică).

Regimul zilei și durata aflării copilului/copiilor în instituție este întocmit decătre administraţia instituției în baza recomandărilor medicale. Cu titlu de excepție, copilul poate fi adus şi luat la orice altă oră decât cea prevăzută în regimul zilei, printr-o înţelegere prealabilă întrepărinţi/ reprezentanţiilegali cu educatorul și administrația instituției, dar nu mai devreme de ora 7.00 și nu mai târziu de ora 19.00.